De câte să scutur din clopoței, râzând,
Și să-ți sărut obrazul ursuz, caricatură?
Spre-a-mi săgeta idealul, cu mistica-i natură,
Din tolba-mi câte suliți voi mai avea de frânt?
Da, spiritele noastre vor complota oricând
Și vom dărma cu sigur nu doar o armatură
Pâna-a nu da cu ochii de marea Creatură.
Cu pofta-i infernală, suspin în noi iscând
Unii nu știu ce Idol îi poartă și cășună,
Dar scuptorii aceștia damnați, stigmatizați,
Ce merg izbindu-și pieptul și fruntea cu nesaț,
Mai speră, tenebroasă și stranie fortună,
Ca Moartea, preschimbată-ntr-un soare arzător
Să risipeasca floarea din creierele lor.
traducere Octavian Soviany
vezi mai multe poezii de: Charles Baudelaire
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.