Iubita era goala, si dupa-a mea dorinta
Asupra ei pastrase sonorele podoabe,
Purtându-le cu-un aer semet, de biruinta,
Ce-l au, în zile bune, a' maurilor roabe.
Risipa de metaluri si pietre, ce se-mbina
Si-n scânteieri de raze tresar în joc si cânta,
Îngemanarea-aceasta de sunet si lumina
Privirea mi-o vrajeste si inima mi-o-ncânta.
Culcata între perne, ea se lasa-ndragita
Si surâdea, placându-i cum se-nalta s-o scalde
Iubirea mea tacuta, ca marea linistita
Când vrea sa prinda tarmul în bratele ei calde.
Ma urmarea cu ochii tigroaicei îmblânzite,
Si încercând alene atragatoare poze,
Dadea candoare pura lascivelor ispite
Si-un farmec nou acestor trupesti metamorfoze.
Si umerii, si bratul, si pulpele rotunde,
Mi se-mbiau privirii cu luciul lor de piele;
În mladierea lina a lebedei pe unde,
Si pântecul, si sânii - ciorchinii viei mele -
M-ademeneau mai dulce ca îngerii pierzarii,
Smulgându-mi bietul suflet din linistea adânca,
Unde-l lasasem singur, pe-o culme a uitarii,
Sa doarma în cristalul palatului din stânca.
Mi se parea ca-n voie, un mester desenase
Pe trunchiul Antiopiei un bust ca de baiat,
Si mijlocul, pe solduri, usor i-l subtiase...
Ce splendid era fardul pe chipul ei bronzat!
- Apoi cu-ncetul lampa se stinse, si-n odaie
Zaream numai caminul cum flacara-si rasfrânge,
Iar focul, trimitându-si suspinul în vapaie,
Tot trupul ei de ambra i-l îmbaia în sânge.
vezi mai multe poezii de: Charles Baudelaire
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.