Traducere de Octavian Cocoş
Frumuseţe lividă, cu sprâncene lăsate,
Părând că revarsă tenebre;
Îmi inspiră gândirea, ochii tăi negri foarte,
Dar fără accente funebre.
Ochii tăi, precum părul închis la culoare,
Ca o coamă ce saltă în vânt,
Ochii tăi languroşi, care-mi spun: «Vrei tu oare
Iubitor de al muzei cuvânt,
Să urmezi idealul ce în tine-l voi pune
Şi oricare altă chemare?
Doar aşa-ţi vei da seama că eu am scopuri bune
De la brâu şi pân' la picioare;
Pe doi sâni care-atârnă, splendizi, grei, vei vedea
Două mari medalii de-aramă,
Iar pe pântecul moale precum o catifea,
Şi pe pielea bronzată de damă,
Stă o lână bogată, soră fără-ndoială
Cu-acest păr încărcat de mister,
Încreţit, mătăsos, des ca noaptea cea neagră
Când nu-s stele aprinse pe cer».
vezi mai multe poezii de: Charles Baudelaire
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.