Picioru-ţi fin ca mâna-i, iar şoldul împlinit
Ar fi de cea mai mândră din albe pizmuit;
Se-ndrăgosteşte-artistul de dulcea ta făptură;
Mai negri decât pielea ţi-s ochii de velură.
Pe ţărmul cald şi-albastru ce-ţi fu ursit de Zeu,
Ai rostul s-aprinzi pipa stăpânului mereu,
Să fie-n sticle apa şi rece şi-aromată,
Iar zarva ţânţărimii, de pat îndepărtată,
Şi când platanii cântă-n al dimineţii ceas,
De prin bazar să cumperi banane şi-ananas.
Desculţă, ziua-ntreagă te duci unde ţi-e vrerea
Şi cânţi în şoaptă arii vechi cum nu-s nicăierea;
Şi când coboară seara în mantii stacojii,
Uşor pe-o rogojină tu corpul ţi-l mlădii
Si visele-ţi sunt numai de colibri-mpânzite,
De-a pururi, ca şi tine, gingaşe şi-nflorite.
Copilă fericită, ce gânduri îţi abat
Să vezi pământul Franţei de chinuri secerat
Şi, dându-ţi viaţa-n mână de marinar vânjoasă,
Să te desparţi de scumpii tăi tamarini de-acasă?
Tu, ce pe jumătate în voal te-nveşmântezi,
Aicea, zgribulită de grindini şi zăpezi,
Cum îţi vei plânge traiul de dulce libertate
Când, coapsele fiindu-ţi brutal încorsetate,
Ar trebui ca cina să-ţi strângi din glod, şi cum
Vei vinde-al vrajei tale tulburător parfum,
Cu ochiul stins văzându-ţi prin paclele murdare
Cocotierii lipsă în năluciri fugare!
vezi mai multe poezii de: Charles Baudelaire
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.