brusc transformat în cenuşa strălucitoare,
albie a lacrimilor de vanilie
trupul tău le lumina bărbaţilor nopţile
întunecate
şi-acum noaptea-n care eşti e mai departe
de orice lumină
şi-ntr-un fel sau altul, o să te uităm,
şi nu e cinstit
dar aici pe-aproape sânt trupuri adevărate
şi viermii tânjesc după oasele tale
iar asta li se întâmplă şi urşilor
şi elefanţilor, tiranilor şi eroilor şi
furnicilor şi broaştelor,
şi totuşi, tu ne-ai dăruit ceva,
un fel de victorie,
de-aia-ţi zic: e bine aşa, iar acum
pune capăt doliului nostru;
uităm, cum uităm o floare ofilită
şi aruncată, uităm, ne amintim,
aşteptăm.
copile, copile, copile,
ridic paharul, îl ţin ridicat
un minut întreg
şi zâmbesc.
* din volumul "dragostea e un câine venit din iad";
Editura Polirom; traducere de Dan Sociu
vezi mai multe poezii de: Charles Bukowski
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.