Poetul
Voinţa ce mi-ai dat-o prin fraze şi simboluri
îmi macină destinul ce se scufundă-n goluri
ce-mi depăşesc puterea credinţei de credinţă,
te rog dă-mi începutul ce nu fu-ncă voinţă.
Cuvântul
Ţi-am dat tot ce n-au alte făpturi,
un strop din mine
şi tu refuzi cadoul divin fără ruşine?
Poetul
Cum poţi numi un lucru
ce mi l-ai dat din nou
după prima geneză?
Cum poţi numi cadou?
Adevărat e faptul că am voinţa stelei
de a zdrobi pământul
şi frunza rămurelei,
o am fără voinţa de a o fi dorit
c-am vrut sau nu,
mi-ai dat-o,
cu ea m-ai oropsit
şi-mi învelesc tot golul avut în plinul meu
de fericiri avute,
nu ca acest clişeu.
Cuvântul
De ce nu-ţi place viaţa fără de pocăinţă
când poţi urni adâncuri
şi lumi cu-a ta cu voinţă?
Poetul
Voinţa libertăţii
înseamnă a fi moral
moralitatea-nseamnă a fi raţional
şi toată cavalcada stagnată
în Mereu
îmi smulge neputinţa
şi mă apasă greu.
Cuvântul
A fi moral te doare?
Crezi că nu eşti întreg?
Explică-mi ce te-apasă,
spune-mi ce nu-nţeleg!
Poetul
Mă-ntrebi ce nici tu singur
prin mine nu-nţelegi
şi tocmai cu-ntrebarea ce-ai pus-o
te închegi
în neputinţa fiinţei
pe care-ai aruncat
întreaga ta neştire
dospită din păcat.
Sincer să fiu răspunsul îl caut în întrebare
dar întrebarea este răspunsul prin uitare,
deci binele şi răul se-ngeamănă plăpânde
în adâncimea frazei că nu-ţi mai pot răspunde.
Cuvântul
Cred că-nţeleg problema.
Dacă îţi iau morala
lăsându-ţi doar voinţa
ţi-ar place învoiala?
Poetul
Nu cred că-mi va convine!
Cuvântul
La fel m-am şi gândit
punându-ţi întrebarea.
Deci ce te-a oropsit
nu e numai morala
ce-ţi asupreşte vrerea
ci libertatea vrerii.
Ce faci cu ea?
Durerea
de-a hotărî morala numai prin libertate
e vrere cu cătuşe
şi cu partinitate?
Ce-i rău în libertatea de a avea o vrere?
Poetul
Mult prea suprema ştiinţă
că mi s-a dat putere
să întregesc păcatul,
şi nu vreau să-l sporesc
prin libertatea vrerii.
Vreau numai să iubesc!
Cuvântul
Prin dragoste de oaste,
prin dragoste de lume,
prin dragoste de tine
şi dragoste de Nume?
Tu nu-nţelegi esenţa moralei când iubeşti!
Dacă nu vrei păcatul, de ce păcătuieşti?
Poetul
De ce?! Nu ştiu.
Păcatul vine pe nechemate
rupându-mă de mine,
furând cele-nvăţate
şi nu-n cele din urmă
de multe ori îmi place
să schimb şi faţa zilei
şi dorul meu de pace.
Ispita e prea mare ca să mă pot abţine
şi-atunci prin răutate
mă simt cu mult mai bine.
Cuvântul
Dacă, cum spui, ispita
te smulge de voinţă
atunci nu e voinţă,
c-o faci fără ştiinţă
şi ce nu se supune ştiinţei
e vecină
cu siguranţa vrerii
căci vina n-are vină
Poetul
Sunt sigur că păcatul
e doar un handicap
supus voinţei oarbe
de care pot să scap.
De vrei cu dinadinsul
să-ţi speli faţa cinstită
atunci totu-i posibil
şi stai peste ispită.
Cuvântul
Dar tu ştii că voinţa
pe care-o ai e tare
şi dacă-ţi dai silinţa
va fi cu mult mai mare!
Poetul
Dacă sunt sincer nu ştiu
căci sunt doar muritor
puterile mă lasă din când în când.
Seducător
e sfinxul ispitelor de rele,
dar ştiu cu siguranţă
c-am încercat să-mi apăr
puterea şi speranţa
imaculatei vreri din mine
şi atunci sunt mulţumit.
Cuvântul
Deci nu eşti încă sigur
dac-ai păcătuit?
Concret rămâne faptul
că ai rămas curat
în suflet şi în faptă.
De ce eşti disperat?
Poetul
Desigur e posibil,
însă probabilitatea
să-mi fi trădat menirea
îmi smulge libertatea
de-a mă încrede-n mine
şi vezi,
la o adică
îmi voi vedea păcatul
iar fapta-mi face frică.
Cuvântul
De ce te îngrozeşte gândul absurd şi mic
că poate odat' în viaţă ai fi păcătuit?
Poetul
De ce?Nu ştiu.
Dar poate gândul că după moarte
pedeapsa-ţi va fi cruntă
şi totuşi tu departe
vei fi, printre cei vii.
Ce-ţi va păsa de mine
c-am fost şi eu odată aici,
vorbind cu tine?
Cuvântul
Ţi-e frică de pedeapsă,
de fraze neplătite
scrise fără de mine.
Vorbeşti pe ocolite,
de ce n-ai spus că vina,
ce-i numai un deşert,
n-o porţi cu tine singur?
Sunt gata să te iert!
Poetul
Am învăţat ce crudă-ţi poate fi o vocală,
ce doare consonanta pusă fără-nvoială
la coada unei rime.
Te dai drept altruist
şi-apoi mă-ngropi sub tine.
Sunt mult prea realist.
Cuvântul
Ce ştii tu despre mine?
Crezi că-mi cunoşti adâncul
doar mâzgălind hârtia
cu pana şi Cuvântul
ce îl confunzi cu mine?
Te simţi întreg şi Tu
crezând "realitatea" ce-o pot ierta sau nu?!
Îţi dau toată onoarea
Cuvântului ce sunt
că-ti voi ierta tot răul
făcut pe-acest pământ
şi-ţi dau chiar opţiunea
de-a face mai mult rău,
de-a mă închide-n stâncă,
de-a m-arunca în hău,
îţi las totul din mine
de iad şi de ceresc
şi îţi promit pe Frază:
- n-am să te pedepsesc!
…şi Demiurgul:
Şi-aşa vorbir-o viaţă poetul şi cuvântul
Tot împroşcând hârtia cu pete şi cu spuza
Nimicului din ei şi murdărind vestmântul
Principiului în sine… Aşa se duse Muza!
vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.