Anonimul - Christian W. Schenk
Adăugat de: Ioana D

Dumnezeu n-a dat pământul idioților din lume
mândrilor plutind cu vântul igrasiilor pe spume
sugrumate de-un tembel
inocent la-nfățișare
amintind de-un porumbel
născocind din întâmplare
umbra chipurilor sale.

Caii pun lumina sacră
pe altare de biserici
răsturnate peste glia
aruncată de copite
înspre Cel ce-a adormit –

(El a uitat gândacii și florile și curcubeul
El s-a culcat mult prea târziu dormind
un somn fără de vise
El a înlemnit sub cruci de piatră
și-a putrezit trădându-și somnul
El doarme-n pulberi de imagini
pe care le croim din nou după o haină
din ruina primei biserici de lut ars

nici gâzele nici curcubeul nici caii
nu-i mai știu măsura
îi simt însă întregul gol prin tălpi ce calcă
aer roșu și simte bice împletite-n hamuri

noi am pornit din El în lume
dar El se-ascunde mic și gol
în vise fără somn și totuși…
El a ieșit când am intrat
din El înspre afară)

- visele păzesc trădarea celor care se trezesc -

biserici mici cresc peste catedrale
cuvinte mici țin frazele în hamuri
când zorile despică noaptea
când razele se sparg de norii
micimilor închipuite

scoicile-au născut sub valuri
amforele siameze ce ne-ndeamnă
a ne scurge din trecut de naufragii
prin altare de capele peste domurile lumii



vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.