Atâtea drumuri și poteci
Brăzdează asfințitul după mine
Încât mă rătăcesc în preajma mea,
Și orb, și surd, și mut și nu mi-e bine.
Nici nu mai cred în răsăritul oblic
Al unei nașteri după noaptea asta
Care, se pare, ca o nouă noapte
După alta va veni:
Atâta cât păcatu-mi va mai curge
Pulsând prin sânge pâcla
Primului păcat la care - prima geneză -
Am fost părtaș... eu nu mai dorm!
Apusul se așterne pe vecie
Pe când în cerul meu se sting vecii
și pâlpâirile se duc spre templul
întregii rătăciri din preajma mea.
vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.