Când am plecat vrăjit pe munte - Christian W. Schenk
Adăugat de: Ioana D

Timpul oprit ondulează prezentul
În care mă-mpiedic
În care mă-nec
Şi pauza secundelor
Fecundă cezura
De care mă-mpiedic
În care mă-nec .

Un pumn plin de gene
Îmi scoate lumina
Şi orb trec spre culmea
Muntelui vrăjit.

Lacrimile puse pază
Pe mărgele de sub lacrimi
Se sfărâmă de metalul
Zăbrelitei mele vieţi.

Sunt uitat şi de-ntuneric
Şi de iad şi de păgâni
Şi de mintea-mi dusă-n veghea
Negurilor ce se-ntind
Peste ochi, peste simţire,
Amintiri neamintite
Şi prieteni peste voi.



vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.