Străin ți-e drumul pe care luni întregi
te-ai dus lăsând urme de vise,
și anii ce-au trecut sunt mulți, străini
și anii ce ți-au șters din ochi lumina
rămasă-n jar sub patina de vatră
Nu-ți amintești poteca ce-ai călcat-o
în fiecare zi urmându-ţi noaptea,
acea frumoasă neagră de acasă,
acum o umbră doar pe drumul ce-l străbați.
Ce-ți mai rămâne din merindea pusă
într-un batic purtat cu tine-n lume?
O firmitură râncedă și rece
ca pieptul unde a tăcut plecarea.
Nu te uita ce vei lăsa în urmă
acolo din înstrăinarea tristă
de care fugi de când ai pus pe foc
ultimul lemn din ultima speranță.
Acum te-ai regăsit, dar unde-s ceilalți
ce ți-au stropit cu lacrimi drumu-n lume?
Sunt toți acolo dar cu ochii mari
se uită la străinul fără lacrimi
cu ochii-ntorși spre ce n-a regăsit.
Ce trist e pomul plin de fructe coapte
dar fără muguri când îl prinde ziua
cu zori primăvărateci fără rădăcini:
Un pom de iarnă... doar un pom de iarnă –
vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Triste poezii superbe, sociale și extrem de actuale!
Îl citesc mereu cu deosebită plăcere!
Ioana D
marți, 26 noiembrie 2019