Cu ce Te-am supărat, Tu, Doamne,
Că nu mi-ai dat dușmani, doar cunoștințe
Care în valul vremii să-mi condamne
Greșelile fără a da sentințe?
Nu îmi regret trecutul, ci doar timpul
Sacrificat pe-altarul omeniei,
În templul Philotei* în anotimpul
Întregii dăruiri prieteniei.
Astăzi cunoaștem prețul fiecăror fleacuri,
Știm cât ne costă pânza și culoarea
Pentru-n tablou ce va dura prin veacuri,
Dar am uitat în schimb ce e Valoarea.
Nici nu mai știm a cultiva grădina
Ce ni s-a dat, ci numai viclenia
De-a cumpăra pierduților tulpina,
Dar am uitat ce este omenia.
Nu e un om să-ți fi trecut prin viață
Fără vre-un rost, lăsând o picătură
De întregire-a fluviului, măreață
Contopire, pe când un altu-ți fu învățătură;
Iar dacă n-ai dușmani lumea vorbește
Că nu ai caracter de-a te impune
În moara vieții lor care zdrobește
Ce-ai adunat din rele și din bune.
Dușmanul e cinstit că-ți pune-n față
Tot ce-ai greșit; cu-ntreaga lui ființă
Nu te bârfește și nici nu te răsfață,
Dar ai nevoie de-a lui cuviință
Căci adevărul, adevăr rămâne,
Și de ești drept nimic nu te doboară,
Rămâi stăpân pe-al Ielelor Păgâne
Și nu te rătăcești ca prima oară.
Ajuns cu greu pe-al Fiindului liman
Te rog, o Doamne, dă-mi și un dușman!
________________
* Zeița dreptății
* Zeița prieteniei
vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.