S-a risipit în mii de cioburi viața
umplând cu ele cerul nopții mele
urcându-se spre tine Doamne
spre tine cel neînceput
de frica mea
de oboseală
de noaptea ultimele-i frunți
neadăpate de lumină.
Primește mâini împreunate
cu ale tale mâini deschise
spre pavăza simțirii noastre
și nu orbite-ntunecate.
Întinde-mă ușor pe-o lastră
să-mi curgă fruntea înspre bine
căci Tu ești contopirea noastră
iar eu sfârșesc scoică pe Tine!
vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.