Un fel de moto:
Moartea mă pândeşte, anii trec în goană
eu rămân bătrânul veşnic în prigoană
zorii se destramă-n cântecul soios
al luminii negre de atât prisos.
Cât de frumos sună cuvântul nedreptate
Pe brazdele cu noi mai-mai vecine
Dar cine-ar înţelege, cine
Să-i pui în cârcă doar o jumătate
Din greutatea unui sac din care
Să ia la câte-un pas un oarecare
Atât cât vrea şi cât îi prinde bine?
Ajuns la capăt rămânând doar sacul
Nu ţi-ai dori să vie, să-l ia dracul?
Atunci te-ntreb de ce te miri amice
Că-njur pe fiecare care-mi zice
Că am destul în sacul ce m-apasă?
Da, am destul pe drum, dar nu acasă!
vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.