Copiii ce se sparg de zidul lumii
Se sparg în zidurile noastre
Ce le-am clădit până-n albastre
Ceruri spre-a proslăvi numai străbunii.
Nepoții ce-au rămas în urmă
Fără speranțe, fără noi,
Se tăvălesc într-n gunoi
Ce l-am lăsat, trecând în turmă.
Un fulger se va sparge-n noaptea
Clădită fără nici o noimă
O dureroasă, rece moimă,
Crepusculară-n ziua a șaptea.
Atunci străbunii vor începe
A ne certa și a dărma
Ce am zidit spre a urma
Ce n-am știut noi a concepe!
vezi mai multe poezii de: Christian W. Schenk
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.