Când dintre toamne da-m-or la o parte
În anotimpul de cucernicie
Ascetizând în alb ca o stafie,
Cu ochi de somn aș reciti o carte .
Nici nu mai simt cât suntem de departe.
Trăiesc în pace asonanța, rima.
A fi a doua, a rămâne prima,
Ridicolul meu frig amână moarte.
Atât mai știe sufletul, umilul,
Cu artă-n gesturi, dar și fără artă,
Nervilor rupți le recunoaște stilul.
Din tot rămâne-va cenușă caldă
Pe care lebezi tainice o poartă
Dintr-o lumină-a lumii în cealaltă.
vezi mai multe poezii de: Constanţa Buzea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.