Și cine vine singur către sine
Cu-ntreaga lumii-nsingurare vine.
Îndurerarea lui trăiește oarbă,
Vederea lui nimic nu ține minte,
Frunze și ramuri nu se fac desime,
Nepricepută-i gura lui de iarbă
Dând păsării preț de-adâncime.
Și cine vine singur, singur pleacă,
Vederea lui nimic nu ține minte,
Nici pasărea ce i s-a plâns săracă
De viața ei sălbatec de cuminte,
De moartea ei din cuibul de pe cracă.
vezi mai multe poezii de: Constanţa Buzea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.