Oricât trecuse sufletul de pur,
De dor de moarte se îmbolnăvi.
Înfășurat în aripi de mercur,
Surâzător, cuvântu-l umili.
Dar, fără suflet nu avem contur,
Suntem săraci fără melancolii.
Sufletul meu, visez să te îndur
Umbrit în setea lumii pământii.
Ca să te-ascult, ar trebui să fur,
Și, undeva, să mint ar trebui.
Cu milă răzvrătită vrei să jur
Că mă voi naște spre a te iubi,
Fiind păcat de tot acel murmur
Promis, retras de sorți și de stafii.
vezi mai multe poezii de: Constanţa Buzea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.