1
sunt săli în memorie
lungi galerii de tablouri
timp scufundat în culori
sunt săli carnivore
răscruci coridoare și scări
către poduri
și turnuri înguste și trepte de gresii
străvechi acoperișuri și țigle intacte
și funii sunt
umbre de viță sălbatică
împachetând castele și case umile
ca pe corăbii încremenite-n
coșmarele mării
timp scufundat
curajul meu stă în trecut
întreg și atent și pândind
uscat în septembrie calmul
în care senină să mor
timp scufundat timp distrus
stricând echilibrul secundei fragile
ce lin din prezent mă gonește
mă naște și mă părăsește
la ușa muzeului
ca lângă o gură feroce
2
mă răsucesc
în răscruce
așteptând să apari și să intri
în trupul numelui tău
să te văd să-ți vorbesc în răscruce
despre răscruce
ca despre o răstignire
imaginându-mi cât nu ești
copac suferind emanând cleiul său
agonia
și un copil culegând cu buze moi
ceara sălcie și chihlimbarul
și fără foame trist mestecând
3
să mori în septembrie
plâns dizolvând crusta de pulberi
cearcănul plin de noroaie
dar și de un umed polen
dintr-o vârstă a vârstelor
ce ni se amână noi refuzând
să trăim într-un fals
iată că nu mai trăim
ci culegem cu buzele altora
ceara
4
cine nu simte din timp
propria astupare cândva cu pământ
așa începi muzica morții
mult înainte de-a fi părăsit
născut la ușa muzeului indescifrabil
în care se pierd lumi întregi
circumscrise sfericei lumi
așa începi muzica și vindecarea
iluzia precum culoarea infernului ei
de umbroase nuanțe
în duhul lor clipa fragilă încearcă
încearcă și izbutește o naștere
o ispășire
5
în necunoscut
explozia cărnii care sperase
să rabde mai mult amânându-și viața
și moartea
când viața când moartea
explozia cărnii materne
plătind prin uitare în eternitate
prețul
memoria mută
păstrând totuși gustul tumultuos
bărbătesc al întâlnirii cu numele
cu simpla cenușă
6
fusese sărutul alb
al unor buze curate
fusese liniștea neputinței
celui ce știe tot
fusese durata-mplinirii în somn
într-o cetate departe de capătul lumii
în somn întâlnirea cu soarta
și care simplifică prin oprire
drumul nostru în labirint
prin oprire soarta
ce nu e întunecată nici aurie
ci pură căruntă ca sarea
7
ca-n somn în răscruce mă răsucesc
nervii mi-i zvântă o ploaie ce nu e
umbrire sub norii curgând
o ploaie începe-n septembrie când
și ție ți-a fost dat să treci
ca o pasăre arsă peste pustiu
din lumea ta în lumea unei prăpăstii
cât de prezent puteai fi în plutire
necunoscut până la transparență
eu așteptând și după sosire
să mi se arate trupul
numelui tău
ca-n somn peste umbră plop amețit
amar în singurătate
umbră-n septembrie sângele meu
semănând cu o iarbă de fier
imaginându-mi orice
într-o cetate aidoma celei ce este
de-a pururi fiind la capătul lumii
despre trupul numelui tău
în care intri ca-ntr-o răscruce
și-n care urci ca-ntr-o prăpastie vie
cu nervii sunând a uscate de apă
căderi
8
aștept și sosești
cum oare altfel împodobit ca zburătorii
privind prin mine ca printr-un cer
cu milă răscrucea
cu mila aversiunii alb cum e mai rău
alb înotând și dintr-o dată
surpriza fisurii cuvintele tale intrând
cu sfială omenească în șuvoiul acid
al cuvintelor mele
9
un miros de pânză curată
de pâine necoaptă de abur
arome de clei de cireș și de var în
septembrie când calm
pomul cuprins de rugină se lasă tăiat
împânzit de furnici și plânge
înduioșarea lui umbrind un copil
care vine revine să rupă cu gura decorul
zeul sevei miroase la fel…
vezi mai multe poezii de: Constanţa Buzea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.