Abia când vânătorii cu alice
Cât meiul copt și scuturat din spice
Ne vor vâna candorile și nouă,
Abia când or să care fără bice
Ochii, precum trăpașii, plâns de rouă
Și plâns de pătimire, cum se zice,
Abia atunci când stareaa noastră nouă,
Atât de pură-ncât o să se strice
De cât noroi se face-n jur când plouă,
Abia când focul o să se ridice,
Va fi să vezi și tu ce moarte ouă
Sorbiră timpul dându-ni-l în două
Grămezi de scrum pălite și pitice.
vezi mai multe poezii de: Constanţa Buzea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.