I
Norocul tau în resemnare,
Ca nu te nasti de doua ori.
Paloarea umbrei migratoare
Spuneai ca vine de la mori.
Odihna ta, în versul strâns
Ca moartea ocrotind pe cristi
În ochii parasiti de plâns
Si de parerea ca existi.
II
Se va-ntâmpla tarziu un foc
Pe care apele-l vor stinge-n
Nelinistea aestui loc,
Si vom pluti printre funingeni,
Si nici atunci nu ne vom pierde,
Straini cum ne-am nascut, si orbi,
Vom sta închisi în iarna verde
Cu nervii asurziti de corbi.
III
Printre raniti suferitori
Vânati de vrednicii lor sorti,
Te uiti la clipe ca la nori
Si ca la duhul celor morti.
În cerul lacrimei rasfrânt
Crezi ca soldatul fara za.
Daca te plângi ca esti pamânt,
Tie pamânt ti se va da.
vezi mai multe poezii de: Constanţa Buzea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.