Tu simți ce lin te legăn iar
stând pe genunchii mei de var
pol plus impur răpus în clar?
Dar, Doamne, sfânta lui paloare,
nemuritor fiind, era copil în mare
mila Ta. Ci somnul, adormirea, ea
și locul cel fără de za, fac veșnic
semn de luminare cuprins în stins
balans de stea. Ci vie învierea sa!
Împotrivirea Ta mă doare ca o răpire
din splendoare în lent verb vitreg,
a nega.
vezi mai multe poezii de: Constanţa Buzea
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.