Ţi-aş povesti o idilă
în care frunzele să cadă-alene pe cărări
şi părăsite băncile prin parcuri
s-asculte foşnetul ce-l face toamna
când umbrele amanţilor romantici
ar trece peste tristele-i podoabe.
Acolo-ntr-un boschet, pe-o bancă rece,
când seara ca pustiul s-ar întinde,
ţi-aş povesti c-au mai rămas în urmă
doar două umbre strâns îmbrăţişate.
Cu ce cuvinte-aş povesti idila
decât cu “frunze”, “toamnă” şi “amor”?
(În care tu de mult nu vrei să crezi...)
Le-ai întâlnit în versuri şi-n romane
iar eu ţi-am oferit tot “bănci pustii”...
(De-ai fi crezut vreodată-n ele
ai fi-nţeles acum chemarea
când ţi-aş fi spus povestea-acelor umbre
şi-ai fi venit să scriem împreună
capitole moderne-n cartea vieţii...)
vezi mai multe poezii de: Constantin Michael-Titus
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Frumos
traian
sâmbătă, 09 decembrie 2017