Singurătate - Constantin Michael-Titus
Adăugat de: Lucia

Singurătate,
vino,
şi-ai să găseşti la mine doar pereţii...
Dar nu cumva să treci pe strada mare
căci te-ar cunoaşte de departe presimţirea
şi-ar suferi.
Să vii prin dos.
Sări peste gardul putred din grădină,
fă-ţi loc prin bălăriile crescute
pe lângă cuşca-n care ştii un câine;
n-o să te latre,
nu mai este...
Am să te port prin camerele goale,
în beci,
în pod
şi-afară pe terasă,
ca un samsar în casă de vânzare.
Dar tu
să nu ţii seamă
dac-ai să vezi păianjeni mari cu cruce
în colţuri de tavan şi geamuri,
stafii şi umbre, haşurând pereţii,
să nu le-alungi, loc vei avea destul.
Gustând parfumul funerar
din hainele lor lungi şi negre
vei îndrăgi muţenia şi dansul,
cum am făcut şi eu când m-am mutat.
Treceau uşor:
prin carnea mea,
prin păr,
prin suflet,
purtând în paşi ecoul fără zgomot.



vezi mai multe poezii de: Constantin Michael-Titus




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.