Toamnă
Lutul inimei mele
l-a adunat pe Dumnezeu dintr-un loc viran
şi-ntr-o noapte luminată de stele
a frământat în el blestemul lui satan.
Pentru asta rătăcesc în neştire
şi-mi caut fericirea pe maidan,
dar liniştea putredă de cimitire
mă goneşte
şi-o cumpăr din târg pe un ban.
Nimicnicia visului meu zăpăcit
mă face să mă cred uneori
filosof şi puternic
şi uit că-s ani de când a putrezit
sfatul mamei dăruit cucernic.
Când plouă afară ca-ntr-un cartier londonez
lutul inimii mele plânge de teamă;
atunci visul meu înhăiburat şi obez
mă mângâie şi mă întreabă cum mă cheamă.
vezi mai multe poezii de: Constantin Michael-Titus
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.