O,splendoare de lumină,
Numai tu ai marea vină
C-am ajuns să mă desprind
De pământ şi să depind
De parfumul tău în gânduri
Şi comori să pun în rânduri!
Aş alege dintre toate
Doar petalele mai coapte
Şi aş face un covor
Sub un obosit picior,
Poate şi o frunză verde
Să-l ajut pe cel ce pierde!
Însetat de-al tău miros,
Las întreaga lume jos
Şi mă-nalţ spre-a ta comoară
Să vindeci ( a câta oară?)
Dor de viaţă ce-nfloreşte
Inima ce-mbătrâneşte!
Vântul zilelor anoste
Ochilor deschid ferestre
Prin care lumina florii
Intră-n gânduri şi splendorii
Pomului din primăvară
Îi ninge petale-n seară.
Alb mi-e creştetul cu visuri…
Simt, copac, cum te cutremuri
Căci sub tine, în smaraldul
Ierbii fragede e caldul
Suflet ce aşteaptă ploaia
Ca să-i mistuie văpaia
De dorul iubirii noastre.
Fă-mi, copac, din flori o luntre
Să vâslesc prin poezie…
Chiar de viaţa mi-e târzie!
vezi mai multe poezii de: Ina M.
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc, domnule Munteanu! Cu deosebită prețuire pentru popas și lectură,
Ina M. (autor)
duminică, 30 aprilie 2017
Fă-mi, copac, din flori o luntre
Să vâslesc prin poezie…
Chiar de viaţa mi-e târzie,
am s-o cânt cum-ţi place Ţie!...
cu deosebita pretuire
Dan Eugen Munteanu
duminică, 30 aprilie 2017