Aud flori plângând, de sensibil ce sunt
Nu pot să tund iarba – se ascunde-n pământ.
La televizor nici nu pot să privesc
Să văd prădători în ospăţ nebunesc.
În zorii de ziuă eu am insomnie
La gândul că în abatoare-i urgie.
Că vite şi păsări sunt sacrificate
Cu şocul electric, cuţite zimţate.
E-atâta cruzime în noi şi-n natură
Din ochi îmi curg lacrimi şi sânge pe gură.
Mi-e milă de tot ce e viu şi mă doare
Că lumea se naşte, trăieşte şi moare.
Trăim pe-o Planetă de jaf şi război
Fă, Doamne, ceva, fie-Ţi milă de noi.
Există şi lumi unde nu este moarte
Eu cred că-n Agartha, pe Venus, pe Marte.
Fii bun şi ne-acordă acelaşi regim
Să fim ca şi Tine... Să nu mai murim...
vezi mai multe poezii de: Corneliu Vadim Tudor
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.