Să trec uşor cu palma pe masca mortuară
(eu nu credeam vreodată s-ajung a o privi)
prin fagii Bucovinei să fie primăvară
un recviem să curgă din corn în zori de zi
Ţărăncilor din Putna le înflorească iia
să-i iasă dinainte ca unui voievod
căci pentru noi, românii, acesta e Mesia
cu tălpile în cuie şi sîngele pe rod
Aşa cum stă de singur ca într-un metru antic
e ca o stea căzută în iarba altui veac
iar fruntea îşi frămîntă portalul ei gigantic
şi buzele a milă supremă se desfac
L-a ferecat durerea pe stînca zînei Dochii
în raza lumînării pomeţii bat în mov
ca două pîini bătrîne i se afundă ochii
în somn îi supurează fîntînile lui Iov
Efigie în aur şi diamanticale
profil ca munţii Lunii purificaţi prin foc
plîng spasmele genezei în cearcănele sale
îi muşcă lupii steaua cea fără de noroc
Şi telegrama Havas întîrzie cu anii
peste Scrisoarea III-a sigiliul s-a răcit
de-un secol strigă Eli, oh, lama sabachtani
pe el uitarea noastră de azi l-a-nnebunit
Ei îi dezmierd cu palma acest vulcan de cretă
un tei afumă cerul pe dealul din Copou
păziţi-i bine masca, e arma lui secretă
răzbunător şi rece, el va veni din nou!
vezi mai multe poezii de: Corneliu Vadim Tudor
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.