Hai, Moarte, să bem o cafea Poezie adaugata de Criticul Blind
Ţi-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ţi coasa cea grea
Şi mantia asta ciudată.
Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supără dacă fumezi
După cine eşti, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini şi oftezi?
E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce câştigi?
Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?
Hai să-ţi ghicesc în cafea
E bine să ştii ce te-aşteaptă
O cumpănă grea vei avea
Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.
Eşti tot timpul în criză de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi duşmani?
Eu te-nţeleg cel mai bine.
Lumea te aplaudă de departe
În zvon de corridă, olé!
Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte
Să văd: după tine ce e?
Acum eşti captivă la mine
Am vrut să-ţi arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine:
Ţi-am pus şoricioaică-n cafea.
vezi mai multe poezii de: Corneliu Vadim Tudor
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Desigur, a simțit moartea nemiloasă, apropiindu-se sfioasă, pentru că știa și ea că nu poate să-l ia! Frumos poemul, ca o scrisoare de bun rămas ce trage cortina înainte de sfârșitul spectacolului pe Scena lumii.
Dumnezeu să te ierte și să te primească în Impărăția Sa!
miana
marți, 15 septembrie 2015