Stăpân tu eşti prin veacuri
Cu poalele-ţi bogate,
Sălăşluiesc în tine
Ape nenumărate.
După o noapte sumbră
În mândrul Făgăraş
Se naşte în penumbră
Departe de oraş,
O, tu, fată frumosă,
La trup şi fără minte,
O, tu cea mincinoasă
Şi tot nu am cuvinte…
Am căutat prin lună,
Am căutat prin soare,
Am coborât pe-o dună,
Ajuns-am și la mare.
Un înger ce de sus veni
La toată lumea el rosti
Că Hristos a Înviat
Şi pace lumii El a dat!
Cânt iară depărtarea şi sufletu-ţi senin,
De tine şi văzduhul
Mereu este prea plin.
Lasă zâmbetul să curgă
Să-ţi însenineze calea,
Lasă frunza cea de cergă
Să străbată uite valea!
Iar în veacul şaptesprezece
A trăit în Valahia,
Om mare ce nu mai trece,
Constantin cu familia.