cred că te iubesc
de când eram doar umbre
şi-atunci când aţipea lumina,
eu mă agăţam de fiecare punct de noapte
să ajung să îţi cuprind trezirea.
şi ochii lunii mă găseau
foşnind pe lustrul mării,
tremurător,
ca şi cum abia am împărţit iubirea
în două emisfere însorite
de emoţii,
ambele pentru tine.
cred că te iubesc
de când pieptul mi-era un nod de iarnă
şi se aduna pe mine cosmosul
într-un viscol premonitic
în care simţirea îmi tremura senin
doar la gândul tău.
cred că te iubesc
de când iubirea însăşi era un bulb,
socotit de vechile scripturi
ca bastion al fericirii,
şi nu înfloream decât sporadic
pe atâtea surâsuri
până să-l găsesc pe al tău.
cred că te iubesc
de când mi s-au născut cuvintele,
iar fiecare literă se îndrăgostea
mai aprig
de nimbul ce te înconjoară
şi se întorcea tot mai înfrântă
pe versoul inimii mele
de ruşinea nevredniciei
în fața sublimului tău.
cred că te iubesc
de când s-a inventat raiul
în sărbători empirice,
de când pământul s-a scăldat
în primul parfum de suflete,
de la primele rădăcini de aer,
de când aşteptam cuminte să exist
respirându-te pe tine.
vezi mai multe poezii de: Chrisforever
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.