Cu mâinile curate
Adăugat de: Lyana poezii

Sunt două săptămâni de când zac în acest spital. Nici nu mai ştiu când am fost adusă, cert este că m-am prăbuşit pe stradă şi m-am trezit în acest spital cu geamurile mari cât pereţii în stil gotic ale căror vârfuri se pierd parcă în tavanul întunecat.
Cele câteva siluete care se perindă pe lângă patul meu îmi creează parcă fiori de gheaţă. Îmbrăcate în alb, tăcute, mă privesc când cu spaimă, când cu curiozitate, când cu o încredere făţişă de care uneori mă agăţ inconştient. Le privesc mută, speranţa îmi zâmbeşte uneori deşi alteori mă simt captivă ca într-o plasă de păianjen, iar sufletul zdrenţuit caută să scape deşi simt din toate încheieturile că ceva rău se prevesteşte…
Singurătatea glacială în care am fost izbită acum două săptămâni m-a cuprins în interiorul ei ca într-o clepsidră.
Ochii mei căutau virulent ceva, pe cineva de care să se agaţe disperat, în căutarea unor vorbe salvatoare.
Dar nu, nimic, singurătatea se absolutiza, pânza de păianjen a sufletului meu se ramificase din ce în ce mai mult, îşi intensificase reţeaua, de inima mea rătăcea bezmetic în căutarea unui colţ salvator.
Lividitatea îmi cuprinsese obrajii eram palidă acum abia mai respiram şi mă sufocam. O asistentă sau o doctoriţă, nici nu mai ştiam să le reperez, îmi uda fruntea lividă plină de broboade de sudoare. Frânturi de amintiri mi se inserau încet, încet în realitatea trăită se contopeau cu ele. Lentoarea care m-a cuprins a făcut loc amintirilor intruzive care m-au invadat din toate părţile ca nişte ploi uriaşe.
Sunt contabilă la o instituţie prodigioasă şi da, sunt mândră de profesia mea. Este o profesie dificilă care necesită tact, promptitudine vigilenţă şi multă, multă diplomaţie. De când sunt contabilă viaţa mi-a devenit un coşmar viu, un stres un stres interminabil fiindcă vezi tu, trebuie să fii atentă, vigilentă, şi onestă mai ales onestă. Şi cred că stresul a agravat boala mea de m-am ales cu cancerul acesta galopant care mi-a dat totul peste cap. De familie nici vorbă. Când să-mi mai fac familie, când oricând ai cifre în cap, când viaţa îţi este redusă la 0 un 0 fatidic de la care pornesc infinitatea calculelor care mi-au bagatelizat viaţa şi mi-au distrus-o.. Mai ieri a venit Curtea de conturi în faţa căreia am tremurat din toate încheieturile deşi ştiam foarte bine că sunt intactă, cu dosarele puse la punct….Curtea de conturi a venit, a plecat, eu m-am ales cu o uşurare , scurtă de altfel fiindcă nu a durat mult şi m-am şi pomenit pe acest pat de spital lividă, palidă şi cu diagnosticul acesta groaznic…..Na, tuşesc acum şi vine ceaţa ceaţa aia neagră imposibilă dureroasă…
-Soră…Soră…
Nu ştiu ce face asistenţa asta medicală, e surdă la durerea mea…Mă chinuie o durere incomensurabilă imposibil de redat în cuvinte.. În sfârşit au sosit… Îmi acordă medicaţie, nici nu ştiu cât costă sau ce mă aşteaptă atunci cînd voi ieşi de pe patul ăsta de spital. De-aş ieşi oricum…Nu contează cum, dar de-aş ieşi odată că m-am săturat! Medicii zic că prognosticul este favorabil dar în ochii lor simt contrariul…În fine… Treburile zac la serviciu, e nevoie de muncă, multă muncă şi dacă eu lipsesc…Nu le mai face nimeni!….Cine să le facă…Şefa? Ha…ha…ha.. Aia nu se atinge nici dac-o plăteşti în plus!….Să vezi ce mi-au făcut…De mă întreb acum de ce sunt bolnavă….M-au pus să semnez nişte falsuri pe care eu le-am refuzat! Categoric! Spunea că ne vom îmbogăţi! N-am semnat eu că mi-e frică de Dumnezeu şi apoi cum să mă bucur pe spinarea unor nenorociţi?! Nu mi-e caracteristic! Nu am semnat eu, dar ele au semnat în locul meu!…De mă mir acum de ce sunt bolnavă!…În fine! Sau cazul acela cu patronul căruia puteam să-i iau tot în baza unor falsuri!..M-a rugat în genunchi să nu-l reclam…..Mi-a promis jumătate din averea lui!..Dar l-am refuzat!.. Nu l-am reclamat, dar nici banii lui nu mi-au trebuit!…Nu…Că aşa sunt eu!..Îmi place să fiu…cu mâinile curate!….Am tăinuit grozăvia şi mi-a mulţumit… Ulterior pe stradă nici nu m-a mai salutat, nici nu era nevoie… în fine….Ah iar durerea aia imposibilă!
-Soră, soră!
Ah, în sfârşit au sosit! Le simt mâinile calde, catifelate injecţia mă linişteşte! Ah ! Sau nu! Nu! Soră …Soră …Ah! Ce durere cumplită! Doamne…..Ce? Ce-i asta ? O Doamne! Doamne ! Ce minunăţie pot să văd…Pot…..să văd! Ce….Ce-i …asta? Ce…minunăţie! Mă îndeamnă să vin şi eu… Ce?...Ce-i asta?........
……………………………………………………………………………………………
Sora venise într-un suflet la patul bolnavei. Tresări..Se agita i pe lângă pat şi-şi freca mâinile neputincioasă…Peste un minut sosi şi medicul. Aruncă o privire pacientei apoi aparatului de lângă patul acesteia….Ridică din umeri şi scoase aparatul din priză:
- Are rude, pacienta asta, nu ştii?
- Nu, nu cred ! A venit singură, răspunse asistenta frecându-şi întruna mâinile disperată.
- Degeaba o mai ţinem la aparte! A murit deja, nu vezi?…..continuă medicul privind-o resemnat, în timp ce o lacrimă îi izvorâse din ochii obosiţi, a neputinţă.


Distribuie:

  • Facebook
  • Twitter





Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.