Mai întâi am fost fântână,
Ochi cu ape de cleștar,
Pacea stăpânea senină
Pe izvorul meu din har.
Ani trecut-au pe furiș,
Parcă mă găteam de zbor,
Când, din sita din prundiș,
Izbucni înc-un izvor.
De atunci, plecată-i pacea,
Căci, pe rând, lor mă supun,
Unu-mi dă să gust agheasma,
Altul, zgură să m-afund!
Unul naște-n mine păsări
Ce m-ar duce până-n stele,
Altul naște negri monștri,
Grei ca norii-n zile rele.
Mă frământă întrebarea
Ce pe-o lacrimă s-a scurs,
De ce alta e cărarea
Din izvorul ce-a pătruns?
În genunchi curg spre icoane,
De zăresc, să rog un înger
Ca pe cel rău din izvoare
Să-l închidă cu un fulger.
vezi mai multe poezii de: dorurot
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Mulțumesc pentru popas și apreciere, Lucia Eniu! ❤️
dorurot (autor)
sâmbătă, 03 aprilie 2021
Frumoasă ca o baladă! Un ritm melodios și imagini pe măsură.
Lucia Eniu
joi, 25 martie 2021