Prima zi de şcoală
mi-a venit
cam strâmt
ca un corset
mă strângeau
căderea frunzelor
şi ticăitul cadenţat
al ploii
şi vântul tăios
mă strângea
şi ziua aceea
în veşmânt cazon
mi se lipise
de suflet
şi-mi sugea
copilăria
prima zi de şcoală
a devenit refren
urma
după o lungă strofă însorită
cu sunet de valuri
şi pături mirositoare
de iarbă mătăsoasă
era
ca o rană veche
pe care toamna o deşira
cu nesaţ
lăsa să se scurgă
o dâră de sevă amăruie
durerea mă încremenea
în uniforma ţeapănă
a vremilor de- atunci
prima zi de şcoală
mi-a venit
mai apoi
ca o mănuşă
şi toate începuturile
şi toate încorsetările
şi toate plecările
au devenit
prime zile de şcoală
strofele însorite
au prins a se învârti
vertiginos
Doamne
ce picioroange are
timpul
refrenul s-a lăbărţat
aiurea
ca un sân
matusalemic
mi-a lunecat
şerpuitor
cu limbi de sepia
mi-a tatuat
străfundurile.
vezi mai multe poezii de: Lucia Eniu