Dacă fulgii cad grămadă peste sufletele noastre
Este pentru că zăpada în tăceri de albe astre
Strălucește–n noaptea iernii liniștită din sfârșitul
Vieții ce cunoaște-apusul și sărută infinitul…
Dacă se topesc steluțe înghețate-n amintiri,
Ele strâng lumina-n lacrimi prinse-n roua din priviri,
Se deschid în ochii noștri flori gingașe de speranțe
Ce încarcă cu iubire brațe tandre strânse-n brațe…
Dacă ne întoarcem iar la izvorul din natură
Iar curajul ne îndreaptă cu o inimă matură
Către dragostea visată și dorită și –așteptată
Topim iarna-n primăvara parfumată de-altădată!
vezi mai multe poezii de: Ina M.