Memling, seară sensitivă s-a întins,
tristă de al Fecioarei pas nins.
În lente inele de brumă, covoare
de lume, de linişti izvoare.
Ochii, arcul de oglindă al sublimului,
fruntea înaltă a cerurilor Ierusalimului.
(O, frunte cu albe şi reci regiuni,
în gravele falduri cum suni!)
Plopii ogive, orele fine şi verticale,
conjuncţii moi de stele în defuncte canale.
Eră primitivă de rar ametist
cu îngeri cântând din alăute trist.
vezi mai multe poezii de: Dan Botta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.