Ea era numai iubire,
Iubire si dor era ea,
Si sufletul nostru-n uimire
Iubindu-se, cât se iubea!
Halucinati, ochii ei
Iiubire si dor implorau,
Halucinati ochii mei
Iubire-n iubire erau.
Si-atât era ea pentru mine
Eu însumi, încât ma pierdeam,
Si uitându-ma însumi pe mine,
Însasi pe ea o uitam.
Dar într-o zi o parere,
O parere-albastra trecu,
Si de patima unei himere
Sufletul meu o pierdu.
Iar ea privind stelele caste
Ce ard nemilos departarii,
Se arunca-ntr-o prapaste –
În prapastea din marginea marii.
Aripile-i nu s-au deschis
Si-un tipat a scos când s-a frânt…
Dar aripile – asa i-a fost scris –
Nu s-au zdrobit de pamânt.
Si de-atunci ochii mei s-adaste,
Pândind în lumina-nserarii,
Trupul ei dus pe prapaste –
Pe prapastea din marginea marii.
Când apele-n stânci se izbesc,
Pe aburii lor o aripa,
O aripa si alta albesc...
Si trupul ei drag se-nfiripa.
Un tipat prelung, ragusit
Rasuna. E dulcele-i cânt,
Si un alcyon a iesit
De durere cu pieptul în vânt,
Si halucinati ochii ei
Se aprind si ard vii pe prapaste
În halucinati ochii mei
Ca-n iubirea iubirilor noastre.
Si asa tot privesc si ascult
Pâna-n zori, si din zori pâna-n seara,
Sufletul ei în tumult
Ce apune, rasare, si iara.
Caci n-am nici dureri, nici nevoi,
Ci doar ochi ca s-o sorb din privire,
Si-n ce ne priveste pe noi
Suntem una si numai iubire.
Ades sub hieratica luna
Ne prindem de mâini si pornim
Sa vântuim împreuna
Cu àripi de trist serafim.
Si sa nu credeti cumva
Ca sunt mort sau am fost dat pierzarii,
Când m-am aruncat dupa ea
În prapastea din marginea marii.
vezi mai multe poezii de: Dan Botta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.