Un bucium suna departe, departe,
Tristetea serii ori a zilei moarte,
Tristetea vietii ori a lumii moarte.
E atâta liniste acum, încât parc-ar ninge;
Cine ivarul odaii mele parc-ar atinge,
Cine intra atât de usor încât nici nu-l atinge?
O umbra în fata usii mele adasta,
Îi vad chipul în seara albastra,
Cu degetul pe buze cum adasta.
Încerc sa strig – vocea mi se-neaca-n piept,
Încerc sa strig. As vrea sa ma destept.
Desi nu visez, parca as vrea sa ma destept.
Linistea e atât de cumplita peste tot,
As striga, m-as ridica, dar nu pot,
As izgoni cumplita umbra, dar nu pot.
Si ochii mei se patrund de trista-i fata,
Si ochii mei se îneaca în trista-i fata,
Si încetul cu încetul ma înfasoara ca-ntr-o ceata.
Un bucium suna departe, departe,
Tristetea zilei sau a vietii moarte,
O stiu, si gust a vietii trista moarte.
vezi mai multe poezii de: Dan Botta
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.