Visez un cer tăcut - Dan Botta

Visez un cer tacut, printre mirezme mii,
Visez o mare grea de lunecari albastre,
Visez la zei nespus de tristi si de târzii,
Taceri înfiorate, la dragostele noastre;
Visez zapezi albastre si magice paduri,
Visez fluide zari încremenite-alene,
Visez la Hesiod, la zei, la trubaduri,
La palidul Orpheu, la mistica Selene.

Mie-dor de nesfârsita lumina din senin,
De înaltimi pe care le-am strabatut în vise,
Batute de-alizee ce-adie-n cerul-crin,
Mi-e dor de Paradisul pierdut, de largi abise;
Mi-e dor de orice floare strivita în nestire,
Mi-e dor de cântul noptii ce unduie-n  ether,
De chipul tau nostalgic, de-a stelei rasarire,
Mi-e dor de nemurire, mi-e dor, mi-e dor de cer.

Ma-mbata armonia din sferele de-argint,
Ma-mbata floarea trista si tristul margarint
Al noptii de azur etern care-nfioara
Pateticul profum al florii de vioara,
În care umbra celor ce n-au fost niciodata
Adie-n vai adânci de haos ce ma-mbata;
Ma-mbat de ochii tai, de unduirea marii,
De cântecul Sirenii, de soaptele pierzarii.



vezi mai multe poezii de: Dan Botta




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.