Iubirea mea nu are azi plural;
în ea își plânge chinul Dumnezeu.
Pe lume cad zăpezi fără egal
și bat la ușa sufletului meu.
Să te aștept, n-am loc, nici veșnicie.
Îmi vindec viața toată de trecut,
în vorbe-amare, cum îți place ție,
și-n trup de iarnă sufletul mi-l mut.
Iubirea mea-n istorie-i singulară:
cu ea se-mpacă numai viața ta.
O simt curgându-ți lin prin jugulară,
o zeitate prin religia sa.
Se-aud visând sihaștrii-n somn de schituri,
ca mine-atunci când în poeme mor,
și sângele ce mi-l pulsează fluturi,
dresați anume, cu-aripile lor.
Ți-e viața mea, divină parohie,
când intri-n ea, cu pașii-oficiezi,
secundele au gust de veșnicie,
și nopțile, lumină de amiezi.
Aud cum trec în noi, ca-ntr-o psaltire,
aceiași psalmi cântați de ghiocei,
pe sub zăpadă, ca-ntr-o mănăstire
pentru bărbați ce-o locuiesc femei...
Azi mâna cea cu care scriu mă doare,
și zarea-i înjunghiată de amurg.
Iubirea mea plural în lume n-are:
de vrei s-o ai, ascultă-mă cum curg!..
vezi mai multe poezii de: Dan Rotaru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.