Pe unde-om fi noi, cei de-acum o lună?
Nu ne găsim, deși a fost mai ieri,
când - două trupuri roase de tăceri -
eram așa de singuri împreună.
Ne hârjoneam, ca-n grotă, doi sihaștri,
prin pat, și unu-n altul dam cu nori,
o dată eu, și tu de două ori,
să nimerești în ochii mei albaștri.
Că mă iubeai atâta, glorie ție,
că te iubesc și astăzi, slavă mie!
Plângând precum în primăveri doi muguri,
ca două boabe negre din albi struguri,
de mâine, pătimind de veșnicie,
vom fi-mpreună, niciodată singuri...
vezi mai multe poezii de: Dan Rotaru
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.