Dansul de flăcări - emaanastasia
Poezie adăugată de: emaanastasia

    marți, 25 octombrie 2016

Dansul de flăcări

Foc, fum, săgeți de jar,
aburi, dans de flăcări.
Culori, roșu gălbui,
roșu aprins, galben albăstrui.
Griul albicios, griul negricios,
obositor de înecăcios
săgetează, scânteiază de zor
din fumul dens
și toți, toți aburii pier
dogorind
în dansul de flăcări.

Enigmele ard încet
și aleargă să închidă
pașii prinși în valsul
cutremurător de vioi.
Rătăcirile se îneacă
în fumul usturător
purtând culorile
dansului de flăcări
în picioare.

Luna visează în gânduri.
Stelele se numără una pe alta
și se sting liniștite
când focul se saltă pe fumul
ce străbate un gând venit
la dansul prafului din stele stinse.
Astăzi, atâta foc sfârșește
în dansul, dansul de flăcări!



vezi mai multe poezii de: emaanastasia




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Vă mulțumesc pentru apreciere și lectură!
emaanastasia (autor)
vineri, 28 octombrie 2016


Încântat! Săptămâna aceasta este a dansului !
stefan doroftei doimaneanu
joi, 27 octombrie 2016


Un poem de suflet,soptit melancolic.
gianina
miercuri, 26 octombrie 2016