Paradisul - Dante Alighieri
Adăugat de: Gerra Orivera

Cîntul XXVIII


Cerul al nouălea, primul mobil. Ierarhiile îngereşti. Concordanţa între îngeri şi ceruri.


1 Cînd adevărul despre-umana ginte
şi traiul ei mi-l tălmăci spunînd
cea care raiul mi-l sădeşte-n minte,


4 cum vede omul în oglindă-arzînd
o torţă ce din spate-l luminează,
‘nainte s-o cuprindă-n văz sau gînd,


7 şi adevărul vrînd curat să-l vază
se-ntoarce-aflînd că-i potrivit cu glaja,
ca versu-n cînt cu nota ce-l urmeaază


10 aşa şi eu cînd, înfruntîndu-i vraja,
privit-am drept în ochii ei prin care
mă prinse-aoare dragostea cu mreaja.


13 Şi-abia i-am înturnat pe-ai mei spre soare,
izbit de tot ce-arată ceru-n sine
cînd ţintă caţi la mîndra-i cingătoare,


16 văzui un punct ce răspîndea lumine
pătrunzătoare-astfel că orice faţă
sub focul lui se cade să se-ncline:


19 cea mai măruntă stea şi mai răzleaţă
s-ar zice Lună lîngă dînsul pusă
să stea ca-n ceruri soaţă lîngă soaţă


22 Şi nu departe de lumina spusă
mai mult decît un nimb de focul său,
cînd deasa-i pinza de vapori adusă,


25 rotea împrejur sclipind un cingătău
atît de iute, c-ar fi-nvins mişcarea
supremei bolţi ce ne-mpresoară-n hău.


28 Alt cer în juru-i îşi rotea vîltoarea,
cuprins şi el de-al treilea în strînsoare
şi tot aşa de-a rîndul, cît e zarea.


31 Era-n lărgime-al şaptelea atare
că însuşi curcubeul întregit
să-l prindă-n braţe n-ar fi fost în stare,

34 Şi încă două se roteau în sit,
tot mai agale înscriind tighel,
de foc în jurul punctului zărit,


37 şi mai vîrtos zvîrlea scăntei acel
ce mai aproape-i sta, căci mai cu vlagă
sorbea puteri şi adevăr din el.


40 Citindu-mi vrerea-n ochi, stăpîna dragă
„ De el, grăi cu glas care mîngîie,
Atîrnă cerul şi natura-ntreagă.


43 Priveşte roata ce-i în şir dintîie
şi află că se mişcă atît de iute
prin dragostea ce-i scris în cerc s-o mîie.”


46 „ De-ar fi şi-n jurul lumii, am zis, făcute
cu aceeaşi rînduială-a sale sfere ,
m-ar sătura bucatele-aşternute.


49 Ci-n lumea noastră vezi, şi nu-i părere,
că roţile, pre cît sunt mai departe
de mijloc, se-nvîrtesc mai cu putere.



52 Ori dacă-i scris să-mi facă cerul parte
de-a sale taine-ntr-acest sfînt lăcaş,
ce doar lumină şi iubire-mparte,


55 să-mi spui de ce nu calcă pe-un făgaş
modelul cu icoana lui, căci eu
nu-s vrednic adevărul să-l desfaş.”


58 „Nu-i de mirare dacă-ţi vine greu
să descîlceşti cu degetele-ţi nodul
ce neîncercat s-a încîlcit mereu!”


61 Astfel grăi şi „ Muşcă,-apoi, din rodul
ce ţi-l întind, de vrei sătul să fii
şi-ascute-ţi mintea ca să-i prinzi izvodul.


64 A lumii sfere-s strîmte-ori sunt largi, să ştii,
precum în fice parte se-mpărţeşte
virtute multă-ori mai puţină şi


67 cînd e mai mare binele sporeşte
şi-un spor de bine vrea şi-un corp mai mare,
desăvîrşit în tot ce-l împlineşte.


70 Deci ăstui cer ce-atrage în mişcare
întreaga lume,-acela-i corespunde
ce ştiind, iubşte cu mai multă-ardoare.


73 Iar dacă mintea-ţi în virtuţi pătrunde
şi ele-ţi sînt măsură, nu lărgimea
substanţelor ce-ţi par a fi rotunde,


76 vedea-vei potrivire-ntre mărimea
fieştecărui cer mai mic sau mai mare
cu-nţelepciunea lui şi profumzimea.”


79 Precum rămîne limpede sub soare
întreaga boltă cînd Borea bate
şi slobozeşte mai domol, suflare,


82 gonind departe negură şi zloate,
astfel că cerul frumuseţea sa,
zîmbind şi-o-mparte-n licăriri curat


85 aşa-am rămas şi eu cînd doamna mea
mă dumiri şi adevărul pur
sclipi curat precum în cer o stea.


88 Iar cîmd sfîrşi, în profumzime de-azur
văzui, ca fieru-n clocot azvîrlind
şi sferele mii de scîntei în jur.


91 Fice scînteie se mişca rotind
în focul ei, şi-erau atîtea-n zbor,
că-n numere nu-i chip să le cuprind.


94 Osana-şi răspundeau din cor în cor
Spre punctul ce-i sorginte de lumini
Şi-n veci îi va păstra pe locul lor.


97 Ci-nţelegînd ce îndoieli m-aţin,
Iubita zise: „Cercurile prime
Ţi-au arătat Heruvi şi serafimi.


100 Se-nvîrt atît de iuţi legaţi de schime,
spre-a fi cît pot cu punctul prim la fel
şi pot, pre cît se-nalţă-n stări sublime.


103 Ceilalţi, cuprinşi de-al treilea roş inel,
se cheamă Tronuri aşe sfintei feţe
şi cea dintîi treime-nchid prin el.


106 Eu gustă bucurii şi frumuseţe
pre cît ajung mai adîncit să vază
în cel ce-aduce pace şi blîndeţe.


109 Deci fericirea-n rai se-ntemeiază
pe văz, nu pe iubire, căci ea cu ră
din el şi doar printr-însul scînteiază.


112 Acestui văz i-e meritul măsură,
născut de har şi bună vrere;-atare
din pas în pas purcede în făptură.


115 Triada-a doua, ce la fel răsare
într-astă primăvară-nveşnicită
ce-atinsă noaptea de Berbec nu moare,


118 de-a pururi cîntă-Osana fericită,
pe trei isonuri ce răsună lin
în trei rotiri prin care-i întreită.


121 În sînul ei alţi îngeri sfinţi se-ţin:
Stăpînii-ntîi, Virtuţile şi-apoi
Puterile în cel de-al treilea cin.


124 Penultimele două roţi din roi
adună Prinţi şi-Arhangheli în sobor
şi joc de Îngeri roata dinapoi.


127 Cu toţii sus, spre punct privesc cu dor
şi-atare-nving în jos, încît spre Bine
cu toţi sînt traşi şi-atrag la răndul lor.


130 Privi spre-aceste orînduri divine
măritul Dionis cu-atîta drag,
că le numi şi le-mpărţi ca mine.


133 Grigore însă-alese alt drumeag,
dar rîse el de sine însuşi cînd
deschis-a ochii pe-al tăriei prag.


136 Să nu te miri c-un muritor de rînd
va tălmăci atare taine; toate
i le vădi cel ce crezu văzînd,


139 cu alte încă din aceste roade."










15, Cînd ţintă caţi:

Atunci cînd observi cu toată atenţia rotirea acestui cer.


16, Lumine:

Strălucirea acestui punct luminos pe care-l vede Dante în primul mobil este atît de intensă , încît ochii atinşi de ea trebuie să se închidă repede, spre a nu orbi.

19, Stea:

Punctul acela este atît de mic, redus infinitezimal, ca un punct matematic, indivizibil, aproape imaterial, incît nici chiar o stea care de pe pămînt ne pare atît de mică, pusă lîngă el, ar fi putut apărea de dimensiunile lunii pline lîngă cea mai mică stea a firmamentului.


37, Şi mai vîrtos:

Şi cu căt un cerc de foc era mai aproape de punctul divin, cu atăt era mai luminos şi mai pur. Fiind mai aproape de însuşi esenţa divină a luminii, o reflecta mai profund şi mai intens.


41, De el-:

De acest punct de lumini depinde şi cerul şi întreaga fire. Definiţia cea mai simplă şi mai ortodox creştină a divinităţii.


101, Punctul prim:

Punctul radiant, Dumnezeu.


127, Cu toţii sus:

Aceste cercuri de foc privesc "sus", în extaz, spre punctul luminos al divinităţii.
Iar "în jos", atrag pe cele inferioare. Deci ele îşi transmit de sus în jos puterea de atracţie, fiind în acelaşi timp atrase de punctul central divin.

.



vezi mai multe poezii de: Dante Alighieri




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.