Tatălui meu, și tuturor taților plecați...
Și oamenii nu văd că plouă,
și lumea tremură de-albastru,
Dați-mi ceva
ca veninul
ca moartea,
și ca viața împreună
De ce nu taci s-aud cum plânge luna?
De ce nu taci s-aud, s-o văd pribeag,
pe orice meleag,
plângând, plângând întruna?
Pentru tot ce-am făcut
pentru noi -
meritam un sărut, nu o palmă
și hula strigată-n etern -
Doar mergând, doar mergând -
reușeşti să-nţelegi sensul vieţii invers,
doar fiind, doar fiind într-un pas
reușești să ajungi -
A nins. A nins frumos.
A nins cu mângâierea unui vânt;
peste pădurea noastră de salcâmi
s-a așternut covor subţire, delicat ca vata,
Poate primăvara blândă camuflează
calmul haos ce-ţi umbrește ochii
când spre mine vii așa de verde
și încet parfumul ţi-l apropii.
Imensitate tu,
atât de largă ești și pură-n ochii ei,
încât,
de orizonturi s-ar mai naște-o mie
Să nu mai vii la mine niciodată
să nu mai vii că nu te mai aștept
atâta apă a trecut prin robinet
că am uitat de te-am văzut vreodată.
Tic-tacul clipelor meschine începe seara târziu
când jumătate de oraș doarme deja, iar cealaltă
face dragoste, sau se uită pe geam a pustiu.
Tic-tacul clipelor înșelate înaintează spre seară