Să dăm din noi ce-avem, dar bun
E simplu şi este firesc, când vrem
Să credem în amurguri ce apun
Şi-n chipul nostru omenesc.
Să încercăm să nu fim răi
E pragul spre umanitate
Că-i plină lumea de călăi
Iar tu poţi fi o parte de dreptate.
Să ne-aplecăm spre universul
Cel ce-i curat în noi şi-aşteaptă
Să îi cedăm odihna, mersul
Şi el paharul plin de faptă,
Cea bună, dreaptă, fără stres
Căci suntem chipul timpul din noi
Să căutăm un unic mers
În tihnă, de e chiar să fie-n doi.
Să fim privind în clipa clipei
Căci el trecutul e stingher
Iar viitorul place nimfei
Chiar şi când este auster.
Să dăm din noi, dar cel mai bine
E să purcedem a tot da
Ce nu e-n noi şi nu ne aparţine
Căci doar atunci, ne va purta
Spre a fi noi ce nu am fost
Să devenim ce-am oferit cu drag
Să căutăm aşa un rost
Să fim el cerul şi deopotrivă prag.
Doar dăruind vom dobândi
Preabunul ce îl căutăm afară
Deşi e timpul spre a ne gândi
Că nemurirea nu-i ce ne omoară.
vezi mai multe poezii de: Pitagora
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.