De-ai fi fost... - PGGianni
Poezie adăugată de: PGGianni

    marţi, 18 aprilie 2017

De-ai fi fost un strop de ploaie,
Aș fi îmbrățișat tot cerul, ca să te cuprind,
Căci dragostea mea nu-i un foc de paie,
E tot ce am, până la cel din urmă jind.

De-ai fi fost o floare-n lan,
Te-aș fi adus să te-ngrijesc în casă,
Tu m-ai fi așteptat cuminte-n geam,
Iar eu din inimă-mi făceam o glastră.

De-ai fi fost sirenă-n mare,
Navigam o viață, doar să te găsesc,
Și nu m-aș fi ascuns de-a ta cântare,
Chiar dac-așa ar fi însemnat să mă sfârșesc.

De-ai fi fost ca Ana lui Manole,
Când orice stihie a-ntâmpinat nu s-a oprit,
Ai fi venit măcar pentr-un minut la mine,
Și nu în zid, ci-n sărutări te-aș fi acoperit.

în tinerețe



vezi mai multe poezii de: PGGianni




Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.