Am fost la tata, cum vǎ spun,
Dǎdea sǎ plouǎ, era vânt,
Cu nişte flori ca sǎ le pun
Şi-o lumâmare pe mormânt;
Alǎturea, îngenuncheat,
La alt mormânt, un ins rǎnit
Se vǎicǎrea înlǎcrimat:
“De ce-ai murit, de ce-ai murit”
Se închina la cer cu jind,
Gesticula parcǎ lovit,
Din buze tot mişca bocind,
“De ce-ai murit, de ce-ai murit”
O lumânare pâlpâia
Lângǎ sǎracu’ prǎpǎdit,
De milǎ se topea şi ea,
“De ce-ai murit, de ce-ai murit”
L-am ridicat de subţiori,
Privindu-mǎ dezamǎgit
Mǎ întrebǎ de douǎ ori,
“De ce-a murit, de ce-a murit”
“În viaţǎ dacǎ mai şedea,
Eram atât de fericit”
Îndurerat din cap dǎdea,
“De ce-a murit, de ce-a murit”
“Te înţeleg” i-am zis pios,
“E cineva foarte iubit,
Însǎ de plângi e de prisos,
Cǎci a murit, cǎci a murit”
“De unde dom’le(?) nici nu-l ştiu,
Şi plâng cǎ am dat de belea,
E fostul soţ, un şantaliu,
Ce l-a avut…nevastǎ-mea!”
Valeriu Cercel
vezi mai multe poezii de: Val
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
Excelent! Ai ceva deosebit in felul in care scrii, umor, talent, finete...
andreionthepoetry
luni, 31 august 2015
:)) m-a amuzat mult finalul poeziei!
mirela
luni, 31 august 2015