Sfinţenia naivǎ
Renaşte-n orice prost
Care,
Trǎind absentul,
Nu îşi gǎseşte rost
Nici în blestemul
Sacru,
Nici într-un dor
Anost.
Înecul în sfinţenii
E dureros şi fad
Precum cǎderea-n haos
A conului de brad.
Alǎturi de nimicuri
Ce-n tine zilnic
Pier
Vei constata cǎ picǎ
Şi-un colţ curat
De cer.
Sfinţitul flux utopic,
Ce zace-n vorbe goale,
Prin rai dǎ cu tǎmâie
Sǎ-i fie şi lui moale.
Cǎ iadu-i mai prezent
Nu ne mirǎm sǎ fie
Când plictiseala vieţii,
O, crudǎ ironie,
Se pierde-ntotdeauna
Într-un regret
Latent.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.