Devreme...
Aleargă timpul cu mine pe braţe
Pe-aleile vremii, cu talpa de lut,
Cu paşii grăbiţi să rupă distanţe
Din trupul de vreme sub nouri căzut.
Aleargă cu mine şi cade-n genunchi
Apoi mă ridică pe aripi de foc,
Mă-mpunge în coastă şi ţip din rărunchi
Şi-o clipă rămân absentă pe loc.
E mult prea devreme şi-afară e vânt,
Iar anii se sting pe drumul cel nou,
Cortina e trasă, nu ştiu unde sunt
Dar timpul în mine loveşte din nou.
Încerc să alerg şi eu pe alee
Cu lacrimi de paşi cu gândul hoinar,
Și-n trupul de vremi cu chip de femeie
Văd râul de viață și-al clipei hotar.
Şi chem iară timpul ce-n mine-a lovit
Să strige arzând o vreme de nea
Cu focul cel viu de lacrimi pornit,
Când steaua iubirii aproape mă vrea.
Dar umbra mă poartă pe-al timpului fald,
Puţin zăbovesc în clipa cea grea,
Mă undui ca valul, în suflet mi-e cald;
Şi-n nourii vremii, m-aprind ca o stea.
vezi mai multe poezii de: emaanastasia
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.