Potecǎ îţi croieşti pânǎ la lume
Sǎ vorbeşti cu ea, sǎ uiţi cǎ eşti tǎcut,
Robia inimii plinǎ de glume
S-o-nduri ca veneticii fǎrǎ ţinut.
Rǎdǎcinile tale nu-s cu tine,
În ochi strǎin nu vezi grǎdina casei,
Doar umbra ei rarǎ în magazine
Cu poleite lucruri în terase.
Vise cuviincioase rǎmân plângând
Pe o nǎdejdie cǎ ura-i între spini
Şi te împinge timid spre un gând:
,,Eşti pǎdure într-un deşert cu strǎini”.
vezi mai multe poezii de: samoila
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.
ştefan doroftei doimǎneanu
Mulţunesc pentru trecere. Cât încǎ mai reflectezi mintea ţi-e treazǎ, motiv sǎ te bucuri de orice clipǎ din viaţǎ.
Cu prietenie,
samoila
samoila (autor)
vineri, 05 august 2016
Am trecut, încă reflectez ! Cred că ai dreptate !
stefan doroftei doimaneanu
miercuri, 03 august 2016