Cântai un cântec straniu din țările de Nord,
O melodie blândă și limpede ca gheața;
Și eu visam pe gânduri ce dulce-ar fi fost viața
Să am cu tine-o casă pe-o margine de fiord.
Ca marmura curată, de sus și până jos,
Să fie albă toată și-n ape să se vadă
Stând misterioasă sub gluga de zăpadă,
Cum stă pe-un vârf de stâncă, un cuib de albatros.
S-o-mprejmuie tăcerea eternă de la poli,
Să pară-ncremenite de veacuri toate cele
Sub mantii somptuoase de albe catifele
Și noi să fim ai vieții cei de pe urmă soli.
Să dea ocol cu spaima, corăbiile mari
Și-n locul lor, solemne, pe calmul apei noastre,
Ghețarii să-și porneasca escadrele albastre,
Plutind fără de steaguri și fără marinari.
Așa visam, dar toate cu ultimul acord
Au reintrat în noapte, dar nu ți-am spus nimica
Și-am sărutat cucernic mânuța asta mică
Ce-a năruit o casă pe-o margine de fiord.
vezi mai multe poezii de: Dimitrie Anghel
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.